Apostila. Când este necesară?

De ce este necesară apostila și ce este ea?

Apostila este, în unele cazuri, o ștampilă pătrată care se pune pe un act pentru ca acesta să poată fi folosit în străinătate, iar în alte cazuri este o foaie distinctă care se atașează la act, cu același text ca cel de pe ștampilă. Contret, se specifică cum se numește actul apostilat, de către cine a fost semnat, la ce dată și în ce localitate s-a aplicat apostila, având de asemenea un număr de întregistrare.

Ce face apostila de fapt?

Păi, având aplicată apostila, actul poate fi folosit în străinătate. Apostila nu este necesară dacă actul se va folosi în statul care a emis actul. Așadar, dacă vrei să folosești certificatul de naștere emis în România, de exemplu în Germania, funcționarul public nu are de unde să știe că ofițerul de stare civilă care a semnat certificatul este cel care într-adevăr a semnat actul și că certificatul respectiv nu este un fals. Astfel, procedura apostilării a fost indrodusă în special pentru a se evita falsul în acte pentru cei care folosesc actele în țări diferite față de țara care le-a emis.

De multe ori sunt clienți la birou care vin și întreabă ce este apostila, iar când le spun că recunoaște actul pentru a putea fi folosit n străinătate, spun că da, înseamnă că au nevoie. De fapt, nu este obligatoriu.

Da, în mod normal, actele folosite în altă țară au nevoie de apostilă, căci este nevoie să se recunoască faptul că actul într-adevăr a fost semnat de un funcționar public sau notar public în funcție la momentul emiterii actului. Dar, multe instituții nu cer prezentarea actelor având aplicată apostila. Așa că, cel mai bine întrebi înainte la instituția unde folosești actul dacă este necesară și apostila.

Dacă nu ai posibilitatea să întrebi, există anumite situații în care te putem consilia dacă ai sau nu nevoie de apostilă. De exemplu, persoanele care doresc să obțină cetățenia italiană au nevoie să-și apostileze certificatul de naștere și cazierul judiciar și pe original, și pe traducere. Sau după caz, certificatul de căsătorie și/sau certificatul de divorț. De asemenea, persoanele ca doresc să se căsătorească în străinătate, au nevoie să-și apostileze actele.

Apostila se poate pune pe actul original, pe traducerea legalizată sau pe copia legalizată. Unele acte, pentru a putea fi apostilate, au nevoie de vize suplimentare în prealabil. Pentru informații complete și exacte, puteți să contactați biroul nostru de traduceri, sau desigur, orice alt birou de traduceri care oferă servicii complete.

Cristina Ciocoiu

Share This:

Be the first to comment on "Apostila. Când este necesară?"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*